Dezastru financiar la Chindia Târgoviște, nu lipsesc scandalurile și tensiunile dar și noi memorii la Camera Națională de Soluționare a Litigiilor din Federația Română de Fotbal.
Președintele ar fi transmis inițial că se va achita un salariu înaintea meciului cu Concordia Chiajna (1-1 ), din 3 decembrie 2023. Ulterior, pentru câteva zile, președintele Chindiei și-a schimbat radical discursul: a anunțat că banii ar fi intrat în conturile jucătorilor doar după meci, și asta în cazul în care echipa ar fi câștigat ultimul joc oficial din campionat în 2023. S-a terminat 1-1, remiză care a lăsat-o pe Chindia pe un jenant loc 11, iar fotbaliștii n-au primit niciun leu nici până în Ajunul Crăciunului.
Mai mulți fotbaliști și-au depus deja memorii săptămâna trecută, pentru a deveni liberi de contract, dar și pentru a-și încasa în regim de urgență salariile. Printre cei care s-au săturat de minciunile actualei conduceri se numără mulți jucători cu experiență, precum Dorian Răilean, Iustin Popescu, Cătălin Golofca, Cornel Dinu și alții.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News