Comisariatul Judeţean Dâmboviţa al Gărzii Naționale de Mediu își desfășoară activitatea în baza prevederilor H.G. nr. 1005/2012, cu un număr de 13 comisari, împărțiți în 6 echipe de control, funcţionează în subordinea Comisariatului General al Gărzii Naţionale de Mediu şi are atribuţii în aplicarea politicii Guvernului în domeniul prevenirii, constatării şi sancţionării încălcării prevederilor legale privind protecţia mediului, inclusiv a nerespectării reglementărilor prevăzute în legile specifice domeniului controlului poluării industriale şi managementului riscului, substanţelor şi preparatelor periculoase, biodiversităţii, fondului de mediu, deşeurilor, etc.

Activitatea Comisariatului Judeţean Dâmboviţa se desfăşoară în baza Planului Anual de Inspecţie, aprobat de către Comisariatul General al Gărzii Naţionale de Mediu, iar în anul 2023 a realizat un număr de 220 de inspecții planificate la obiective cu impact semnificativ asupra mediului și un număr de 680 de inspecții neplanificate, dintre acestea 408 de controale neplanificate s-au desfășurat pentru verifcarea aspectelor semnalate de către cetățeni (petiții).
Au fost abordate tematici de control în domeniul calității aerului, gestionării deşeurilor, extracției agregatelor minerale, prohibiție, respectării prevederilor legislației în domeniul Echipamentelor Electrice și Electronice (EEE), a compușilor organici volatili, a sistemelor individuale de epurare a apelor, precum şi control la instituţiile publice şi operatorii economici care depozitează, transportă, distribuie, utilizează, comercializează carburanţi, lubrifianţi şi produse derivate ale acestora, inclusiv gaz petrolier lichefiat (GPL), control cu privire la verificarea stadiului de realizare a măsurilor prioritare de guvernan ă privind gestionarea de eurilorț ș municipale (conform PNGD) și a stării de salubrizare a localităților, respectiv control a operatorilor economici care introduc pe piață lemn și produse din lemn.
Ca urmare a acestor controale a fost aplicat un număr de 99 sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.821.000 lei, 2 cazuri de confiscare bunuri, 6 cazuri de suspendare activitate la operatorii economici, 1 caz de închidere activitate operator economic și 7 cazuri de sesizări penale.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News