Renovarea energetică în valoare de 6.811.615,30 lei, finanțată prin PNRR, este în plină desfășurare. Termoizolare, tâmplărie nouă, sisteme de energie regenerabilă și multe altele vor oferi copiilor un mediu sigur și confortabil. În doar 5 luni, micuții se vor întoarce într-o grădiniță modernizată și eco-friendly.

O veste bună pentru comunitate și un exemplu de sustenabilitate pentru viitor.În cadrul acestui proiect amplu, întreaga unitate de învățământ este supusă unor intervenții majore: termoizolare, schimbarea tâmplăriei, refacerea sistemului de încălzire, instalarea echipamentelor alternative pentru producerea energiei electrice și termice din surse regenerabile, modernizarea sistemelor de climatizare și iluminat, precum și reabilitarea sistemului de colectare a apelor meteorice. De asemenea, vor fi aduse mobilier și dotări de ultimă generație pentru a asigura un mediu educațional optim.

Finanțarea acestor lucrări este asigurată prin Planul național de redresare și reziliență, Componenta C5 – Runda 2 – Valul renovării, cu o valoare totală de 7 milioane lei. Dacă lucrările se desfășoară în ritm susținut, se estimează că acestea vor fi finalizate până în luna februarie a anului 2025.
Primarul Daniel Cristian Stan a anunțat că eforturile de modernizare se extind și la alte unități școlare, urmând ca în zilele următoare să fie reluate lucrările la Școala Gimnazială Tudor Vladimirescu.
Acest demers arată angajamentul autorităților locale pentru crearea unui mediu propice dezvoltării educaționale și oferirii unei educații de calitate elevilor din comunitate.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News