Centrul Județean de Cultură Dâmbovița continuă tradiția organizării unui eveniment special dedicat Sărbătorii Floriilor, deschizând astfel drumul spre Sărbătoarea Paștilor. În acest an, dâmbovițenii sunt invitați să trăiască o seară deosebită de muzică religioasă și pricesne, în cadrul Spectacolului Extraordinar „Vinerea Floriilor”, ediția a IX-a, care va avea loc astăzi, 11 aprilie 2025, la Cinematograful „Independența” din Târgoviște, începând cu ora 18:00.
Evenimentul va aduce în fața publicului voci celebre ale muzicii religioase: Paula Seling, una dintre cele mai iubite artiste românce, și Suzana și Daciana Vlad, cunoscute și sub numele de „Gemenele Folclorului Maramureșean”. Împreună, acestea vor interpreta pricesne și cântări religioase ce vor adânci atmosfera spirituală a Sărbătorilor Pascale.
Floriile reprezintă nu doar o sărbătoare de mare însemnătate religioasă, ci și un moment special în care creștinii își pregătesc sufletul pentru Învierea Domnului. Acest spectacol este o oportunitate de a trăi și celebra în avans spiritul Paștelui, închinându-se în fața Mântuitorului Hristos.
Intrarea la eveniment se face pe bază de invitație, care poate fi obținută de la sediul Centrului Județean de Cultură Dâmbovița, începând cu data de 28 martie 2025. Nu ratați ocazia de a fi parte din acest moment de neuitat, care adună muzica și credința într-o simfonie de spiritualitate.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News