Pe 11 decembrie 2024, jandarmii, polițiștii și pompierii din Dâmbovița au desfășurat o acțiune informativ-preventivă în municipiul Târgoviște, în zona Pavcom, pentru a asigura siguranța cetățenilor în perioada sărbătorilor de iarnă.

Scopul principal al acțiunii a fost informarea populației despre măsurile de prevenire a infracțiunilor și a accidentelor, într-un sezon în care riscurile sunt mai mari. Reprezentanții structurilor Ministerului Afacerilor Interne au discutat cu cetățenii despre prevenirea furturilor și a violențelor, utilizarea corectă a materialelor pirotehnice, protejarea patrimoniului și măsurile de siguranță pentru evitarea incendiilor în perioada rece.

În cadrul activității, au fost distribuite peste 100 de pliante informative cu recomandări utile pentru a petrece sărbătorile în siguranță. De asemenea, aceștia au subliniat importanța vigilentei și a respectării normelor legale pentru a preveni faptele ilegale.

„Este esențial ca fiecare dintre noi să fie bine informat și să ia măsuri de prevenire, mai ales în această perioadă în care criminalitatea poate crește. Continuăm aceste acțiuni pentru a proteja siguranța tuturor cetățenilor”, a declarat
locotenent-colonel Ciprian Vătășelu, purtătorul de cuvânt al IJJ Dâmbovița. Acțiunile de informare și prevenire vor continua în perioada următoare, având ca scop protejarea comunității în fața riscurilor specifice sezonului de iarnă.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News