În cadrul programului „Școala Altfel”, jandarmii dâmbovițeni au desfășurat ieri, 26 februarie 2025, activități educaționale la Colegiul Național „Nicolae Titulescu” din Pucioasa, cu scopul de a încuraja responsabilitatea, siguranța și spiritul civic în rândul elevilor.
Evenimentul a reunit peste 90 de elevi, care au avut oportunitatea de a învăța despre comportamentele antisociale și despre impactul acestora asupra vieții lor și a comunității. Jandarmii le-au explicat celor mici ce fapte contravenționale și infracționale pot comite, cum să recunoască astfel de comportamente și ce măsuri pot lua pentru a le preveni.

În plus, elevii au învățat cum pot sesiza faptele antisociale și cum pot solicita ajutor în situații de criză, consolidând astfel legătura între autorități și tineri. Prin aceste sesiuni educative, jandarmii au reușit să adâncească înțelegerea conceptului de siguranță publică și să le ofere celor mici instrumentele necesare pentru a deveni cetățeni responsabili.
Astfel de acțiuni sunt esențiale pentru formarea unei noi generații de tineri educați și implicați activ în viața comunității. Jandarmii dâmbovițeni vor continua să susțină astfel de activități educaționale și în alte instituții de învățământ din județ.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News