La Jocurile Paralimpice de la Paris, care vor avea loc între 28 august și 8 septembrie, România are șase reprezentanți la trei discipline: judo pentru nevăzători, ciclism (rutier, pistă, velodrom) și tenis de masă.
La ciclism rutier, România va fi reprezentată de Theodor Matican, aflat pentru prima dată la Jocurile Paralimpice.
Theodor Matican, în vârstă de 25 ani, este legitimat la CSA Steaua București și este antrenat de tatăl său, dr. Sorin Matican.
Cele mai bune rezultate ale lui Theodor Matican sunt cele două locuri 3 la Campionatul European 2021, atât în proba de șosea, cât și în cea de contratimp. Este multiplu campion naţional, concurează de peste 10 ani la toate marile competiții internaționale în probele de tricicletă, șosea și contratimp, iar visul său este o medalie paralimpică.
S-a aflat timp de 12 săptămâni pe locul 1 în clasamentul mondial, la categoria lui. A fost de 18 ori pe podumuri internaţionale, dintre care 14 la nivel de Cupă Europeană.
În 2023, a ocupat locul 5 la Contratimp Individual și locul 5 în proba de Șosea la Jocurile Paralimpice Europene.
În anul 2022, i-a fost conferită Emblema de Onoare a Armatei României.
Suntem alături de el și îi ținem pumnii! Hai, Theodor! Hai, România!
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News