La volan utilizarea telefonului mobil distrage în mod periculos atenția șoferilor, iar centura de siguranță salvează vieți în cazul producerii unui accident rutier!
Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au organizat o acțiune, pe raza întregului județ, care a avut ca obiectiv descurajarea conducătorilor auto să utilizeze telefonul mobil în timpul deplasărilor pe drumurile publice, combaterea neutilizării centurii de siguranță și verificarea deținerii documentelor obligatorii prevăzute de lege.În cadrul acțiunii, pentru neregulile descoperite, polițiștii au aplicat 157 de sancțiuni contravenționale, conform prevederilor O.U.G 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în valoare de 49.750 de lei.Din totalul sancțiunilor, 31 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 15 pentru neportul centurii de siguranță, 3 pentru utilizarea necorespunzătoare a telefonului mobil și 10 pentru lipsa documentelor obligatorii.
De asemenea, polițiștii au reținut 8 permise de conducere (șase pentru viteză excesivă și unul pentru depășire neregulamentară) și au retras 4 certificate de înmatriculare.
Polițiștii dâmbovițeni subliniază faptul că utilizarea mobilului implică acțiuni riscante care pot conduce la producerea unor accidente cu consecințe grave.
Persoanele care folosesc telefonul mobil în timp ce conduc trebuie să se uite la telefon, ceea ce înseamnă că își iau ocazional privirea de la drum, iau una sau ambele mâini de pe volan și nu mai sunt atente la trafic.
Toate acestea duc la creșterea timpului de reacție și neobservarea la timp a indicatoarelor rutiere sau a pericolelor din trafic.
Astfel, viața conducătorilor auto, a pasagerilor, dar și a celorlalți participanți la trafic este pusă în pericol.
Polițiștii vă recomandă să vă concentrați atenția în permanență asupra traficului și să respectați cu strictețe regulile de circulație!
În conformitate cu legislația în vigoare, începând cu anul 2022, se interzice conducătorilor de vehicule să adopte un comportament agresiv în conducerea acestora pe drumurile publice.
Prin comportament agresiv se înțelege efectuarea, pe drumul public, de către conducătorul de vehicul, a uneia dintre următoarele manevre:
a) deplasarea succesivă de pe o bandă de circulație pe alta sau de pe un rând pe altul, alternând din stânga în dreapta, în scopul depășirii unui șir de vehicule care circulă în același sens;
b) întoarcerea vehiculului prin folosirea frânei de ajutor;
c) pornirea vehiculului de pe loc prin patinarea excesivă, în gol, a roților motoare;
d) circulația cu vehiculul la o distanță foarte redusă față de un alt vehicul, înaintea sau în spatele acestuia, cât și în lateral, ori reducerea bruscă a vitezei de deplasare fără motiv întemeiat, de natură a intimida conducătorul acestuia;
e) folosirea repetată a semnalelor sonore și/sau luminoase de natură a obliga nejustificat conducătorul de vehicul care circulă în fața sa să elibereze banda de circulație;
f) conducerea mopedului sau motocicletei având în contact cu partea carosabilă numai una dintre roți;
g) mersul cu spatele cu vehiculul în scopul intimidării celorlalți participanți la trafic care circulă în spatele acestuia;
h) realizarea intenționată a unui derapaj controlat al vehiculului în vederea întoarcerii sau rotirii acestuia;
i) conducerea intenționată a unui vehicul prin accelerarea repetată a motorului, de natură a stânjeni persoanele aflate în zona drumului public.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News