Administrația locală de la Doicești a semnat ACORDUL CADRU DE ASOCIERE între Consiliul Județean Dâmbovița și Primaria comunei Doicești privind implementarea obiectivului de investiții – „Achiziție microbuze electrice pentru școlile din județul Dâmbovița” în vederea depunerii cererii de finanțare în cadrul Planului Național de Redresare și Rezilienta, Componențq 15: Educație.
De asemenea, tot în domeniul educației, s-a semnat Contractul de finanțare privind – „Dotarea cu mobilier, materiale didactice si echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe din județul Dâmbovița”, proiect finantat prin Programul Național de Redresare și Reziliență, Pilonul VI. Politici pentru noua generație, componenta 15. Educație, unde sunt incluse și școala și cele trei grădinițe de pe raza comunei Doicești.
Vor fi achiziționate table interactive, sisteme desktop+monitor, laptopuri, sisteme de sunet, camere videoconferință, se vor dota clasele de învățământ cu mobilier(bănci, scaune, dulapuri, cuiere), catedre și scaune pentru cadrele didactice, echipamente sport.
Două investiții noi, și cu finanțare prin PJDL, pentru comuna Doicești
Alte două investiții se concretizează în comuna Doicești prin semnarea a încă două contracte de finanțare derulate prin Programul Județean de Dezvoltare Locală, inițiat de către președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.
Cele două noi investiții pentru comunitatea din Doicești vizează:
1.Asigurare scurgere ape pluviale pe străzile Zorilor, Iancu Jianu și Bărbătești , cu o valoare de 2.875793,32 lei cu TVA
2.Teren multisport în comuna Doicești(finalizarea terenului de sport vis-a-vis de primărie), ce are o valoare de 663.570,32 lei cu TVA.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News