
Ce poate fi mai natural şi benefic pentru sănătate decât o porţie de miere ?
Despre proprietăţile extraordinare ale mierii s-a vorbit încă din Antichitate. Apicultorii pricepuţi, care preţuiesc munca harnicelor albine, ne aduc mai aproape bunătatea din fagure. Sortimentelor populare ca mierea de salcâm, de tei sau polifloră, li s-au alăturat unele noi ca mierea de portocal, lavandă, castane şi altele la fel de interesante. Doar că indiferent de preferinţe, important este să o integrăm mai des în dieta noastră.
Înlocuieşte zahărul cu miere
Primul şi cel mai simplu pas este să înlocuim pe cât se poate zahărul cu mierea. Excesul de sare, zahăr şi grăsimi nu este doar un slogan, ci un fapt cât se poate de real care ne afectează sănătatea. Dacă alegem o miere cruda poliflora, ne putem bucura de gustul dulce, dar într-o variantă cu mult mai benefică. În plus, mierea crudă este superioară celei care a fost prelucrate termic, fiind un produs natural, chiar din stup. Alegând o astfel de miere, direct de la producător, putem fi siguri că am achiziţionat un produs autentic.
Mierea ca şi medicament
Se spune că aportul de miere face adevărate minuni pentru organism. Şi nu este doar o vorbă, ci un fapt dovedit de cercetări şi mii de ani în care mierea a valorat cât aurul. O miere poliflora conţine mai mult decât dulceaţa din nectarul florilor, ci mai ales vitamine şi minerale care susţin imunitatea, combat anumite afecţiuni şi oferă vitalitate. Dacă celor mici le creşte pofta de mâncare, în cazul adulţilor sprijină funcţia inimii, a sistemului respirator, ficatul şi oferă energie. Mierea polifloră – un aliment „complet” care concentrează ce este mai bun din flori.
Ingredientul secret al celor mai reuşite preparate dulci
Înlocuirea zahărului cu miere face minuni şi pentru siluetă. Adăugarea unei linguri în ceaiul călduţ, niciodată fierbinte, nu este singurul mod prin care o putem consuma ceva mai des. Mierea poate fi un ingredient de bază în bucătărie pentru diverse preparate pline de savoare. Mâncărurile sărate şi dulci devin şi mai pline de gust cu un strop de miere.