Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a lansat spre dezbatere publică un proiect de Hotărâre de Guvern care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor aferente investițiilor finanțate prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny.
Ministrul Cseke Attila a subliniat că plata facturilor pentru rețelele de apă și canalizare va fi prioritatea principală, iar ministerul va aloca fonduri din bugetul propriu pentru aceste plăți.
„Este esențial să finalizăm investițiile de infrastructură esențială înainte de asfaltarea drumurilor”, a declarat Cseke Attila. De asemenea, un sfert din bugetul total va fi direcționat către modernizarea drumurilor, iar pentru lucrările aproape finalizate, ministerul va plăti jumătate din bugetul alocat.
Un alt aspect important este că plata facturilor va fi realizată în funcție de stadiul lucrărilor: vor fi plătiți întâi cei care au avansat cel mai mult, iar noile investiții vor fi acoperite ulterior.
„Avem de rezolvat datoriile existente, care se ridică la 4,1 miliarde de lei, și abia după aceea vom accepta noi facturi”, a adăugat ministrul.
Guvernul va decide în mijlocul lunii ianuarie asupra acestui proiect, iar măsurile vor intra în vigoare imediat după aprobarea acestuia.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News