„Motanul care voia să salveze cărțile” este una dintre acele cărți pe care, orice persoană pasionată de lectură și de micile feline ar vrea să-i parcurgă povestea, chiar și numai pentru titlu. Romanul poate fi numit un basm pentru toate vârstele, în care întâlnim din plin realismul magic de origine niponă, însă unul mai adaptat vremurilor în care trăim. „Motanul care voia să salveze cărțile” este o poveste înduioșătoare despre găsirea curajului, despre compasiunea pe care le-o arătăm celor din jur, dar și despre puterea nemaipomenită a cărților.

SŌSUKE NATSUKAWA este un scriitor și medic japonez din Nagano. Cartea sa de debut, Kamisama no Karute, a fost distinsă cu Shogakukan Fiction Prize și Japan Booksellers’ Award, fiind vândută în peste 1,5 milioane de exemplare iar apoi ecranizată în Japonia. Publicat în 2017, romanul „Motanul care voia să salveze cărțile” a devenit, în scurt timp, un bestseller național și internațional, apreciat de critici și de public deopotrivă și tradus în 38 de limbi.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News