Municipiul Târgoviște a fost surprins ieri încă de la primele ore ale dimineții, de primii fulgi de nea ai sezonului, care au început să danseze lent în aer, transformând orașul într-un peisaj de poveste. Deși ninsoarea nu a fost abundentă, suficient cât să aducă un zâmbet pe fața copiilor și trecătorilor.

Localnicii s-au oprit câteva momente să admire spectacolul natural, iar străzile Târgoviștei au început să capete acea aură magică, specifică sezonului rece. Copacii și clădirile s-au acoperit cu un strat fin de zăpadă, iar aerul de sărbătoare a început să se simtă în fiecare colț al orașului.

Meteorologii anunță că temperaturile vor rămâne scăzute în următoarele zile, iar ninsoarea ar putea aparea din nou..
Așadar, iarna și-a făcut deja simțită prezența în Târgoviște, iar magia sezonului rece începe să își pună amprenta pe oraș!
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News