Din 11 ianuarie, naționala masculină de volei sub 20 de ani a României luptă pentru calificare la Euro 2024, meciurile disputându-se la Complexul Olimpic „Sydney 2000” din Izvorani.
Tricolorii vor juca prima partidă pe 11 ianuarie, cu Turcia, considerată teoretic cel mai dificil adversar, iar următoarele două partide se vor disputa pe 12 ianuarie, cu Muntenegru, și pe 13 cu Bulgaria. Partidele de la Izvorani vor fi transmise în direct pe canalul de Youtube al Federației Române de Volei, dar și pe pagina de Facebook a acesteia.

Doar prima clasată din grupă obține calificarea la turneul final din Germania și Serbia, care se va desfășura între 15 august și 15 septembrie, celelalte urmând să își joace șansa în al doilea turneu de calificare, din perioada 4-7 aprilie 2024.
Programul complet al meciurilor turneului regional de la Izvorani este următorul:
– 11 ianuarie
16:00 Muntenegru – Bulgaria
19:00 România – Turcia
– 12 ianuarie
16:00 Bulgaria – Turcia
19:00 România – Muntenegru
– 13 ianuarie
16:00 Turcia – Muntenegru
19:00 România – Bulgaria
Lotul României pentru turneul de calificare este format din: Ștefan Biclea, Claudiu Urian, David Țăranu Runcan, Constantin Raoul, Tudor Matanie, Radu Zbengheci, Luca Martonos, Luca Suciu, Ștefan Ciocan, Șerban Stinea, Iannis Alb, Sebastian Savu, Ioan Băcilă, Teodor Stoian
Staff tehnic: George Carpen – antrenor principal, Dănuț Mavrodin – antrenor secund, Petrișor Macovei – team manager
Le dorim mult succes băieților! Hai, România! 🇷🇴
Foto: Federatia Romana de Volei
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News