Noua bază sportivă din cartierul Matei Basarab (microraion 3), din incinta Clubului Sportiv Școlar Târgoviște, aproape de finalizare.
Terenul multifuncțional cu suprafață din tartan, cu toate dotările, vestiarele sau nocturna reprezintă numai câteva dintre reperele unei investiții în valoare de 2.500.000 lei, accesate prin Compania Națională de Investiții.

este vorba despre o investiție realizată cu finanțare prin CNI și de la Primaria Târgoviște.
Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan alături de viceprimarii Monica Ilie și Cătălin Rădulescu, a făcut o vizită de lucru la noul obiectiv.
Cei peste 700 de copii care își desfășoară activitatea la Clubul Sportiv Școlar Târgoviște, se vor bucura de condiții ultramoderne.
Concret, Primaria Târgoviște a pus la dispoziție terenul și a asigurat racordarea noii investiții la toate utilitățile necesare.
S-a realizat un teren multifuncțional cu toate dotările necesare, s-a construit o clădire de vestiare.
Tot la Clubul Sportiv Școlar va fi reabilitată întreaga infrastructură (parcări, căi de acces), clădirea, care cuprinde și sala de sport, va face obiectul unui proiect de eficientizare energetică, iar bazinul va fi refăcut!
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News