Această acțiune a fost condusă de România, prin Poliția Română, s-a desfășurat la nivel internațional, în cadrul Platformei Multidisciplinare Europene Împotriva Amenințărilor Penale și a culminat cu organizarea unei acțiuni, sub coordonarea Europol, în perioada 20-24 februarie 2023, cu implicarea autorităților de aplicare a legii, alături de EUROJUST și Comisia Europeană.

Astfel, în această perioadă, în cadrul operațiunii, polițiștii serviciilor arme, explozivi și substanțe periculoase, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din Poliția Română, au efectuat, pe teritoriul țării noastre, 25 de percheziții, în urma cărora au indisponibilizat 25 de arme, dintre care 22 neletale supuse autorizării și 3 letale, precum și 10.000 de euro.
Totodată, în urma acțiunilor din România, o persoană a fost arestată.
De asemenea, în cadrul aceleiași operațiuni, în cursul anului 2022, în România, au fost indisponibilizate 651 de arme neletale supuse autorizării și aproximativ 3.500 de bucăți de muniție.
În această operațiune, condusă de România, cu sprijinul Bulgariei, 31 de agenții de aplicare a legii au vizat persoane bănuite că ar cumpăra arme convertibile care ajung în circuitul ilegal pe teritoriul statelor membre.
Pe măsură ce achiziționarea de arme de foc ilegale a devenit din ce în ce mai dificilă și mai costisitoare, persoanele interesate și grupările de criminalitate organizată recurg adesea la arme de alarmă și semnalizare convertite sau convertibile.
Aceste arme au devenit o opțiune, deoarece anumite modele s-au dovedit a fi ușor de transformat pentru a folosi muniție letală.
Cele mai multe dintre armele cu alarmă și semnalizare indisponibilizate sunt modele mai vechi, care ar fi fost produse în Turcia.
În ciuda unei modificări a legislației din Turcia, modelele vechi care au fost importate în Uniunea Europeană și apoi oferite legal, spre vânzare, în unele state membre continuă să fie traficate transfrontalier. Aceste modele sunt apoi convertite în arme letale, în alte țări, din interiorul sau din afara Uniunii Europene, de unde sunt distribuite, în continuare, prin canale ilicite.
În cadrul operațiunii, la nivelul Uniunii Europene, au fost efectuate 143 de percheziții domiciliare, 22 de arestări și confiscate 129 de arme de foc și 1.492 de arme de alarmă și semnalizare convertibile sau convertite.
De asemenea, au fost confiscate 24.735 de cartușe de muniție neconvertită, convertită și reală, 6 grenade de mână, 276 de kilograme de dinamită, 299 de detonatoare și peste 21 de kilograme de praf de pușcă.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News