Comasarea celor două tipuri de alegeri înseamnă că vom primi cinci buletine de vot.
Secțiile de vot se deschid la ora 7:00 în toată țara. S-a luat decizia de a fi ora 7:00 pentru că trebuie protejat și personalul secțiilor de votare. Anul acesta procesul de votare se încheie la ora 22:00.
Dacă se constată că mai sunt oameni care n-au apucat să voteze, tuturor li se va permite să voteze până la ora 23:59, când aplicația se închide automat.
Câte buletine de vot primește un votant la alegerile din 9 iunie 2024
Patru pentru alegerile locale, iar votanții vor primi și un buletin de vot pentru alegerile pentru Parlamentul European.

Buletinele sunt: unul pentru lista de europarlamentari; unul pentru primar; unul pentru lista consiliului local; unul pentru președintele consiliului județean; unul pentru lista consiliului județean.
Alegătorii vor primi și ștampila de vot și tușiera
În secția de votare, alegătorii prezintă buletinul și vor primi ștampila de vot și cele cinci buletine. În premieră la această rundă de alegeri, votanții vor avea la dispoziție și o tuşieră în cazul în care nu se mai vede foarte bine ștampila după ce ea a fost aplicate pe două, trei, patru buletine de vot.
După exercitarea votului, alegătorul va ieşi din cabină, va împături buletinele de vot cu ştampila secţiei de votare în exterior şi fiecare dintre cele cinci buletine le va pune în urna inscripţionată corespunzător.
Președintele AEP a anunțat că aproximativ 100 de milioane de buletine de vot au fost tipărite pentru alegerile din 9 iunie.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News