Polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Dragomirești, în timp ce se aflau pe DJ 792D, în satul Dragomirești, au observat în afara părții carosabile o autoutilitară care era răsturnată.
În urma verificărilor, a fost identificat lângă autoutilitară un bărbat de 56 de ani, din Doicești, care ar fi condus autovehiculul.
În urma testării cu aparatul etilotest a bărbatului, a fost indicat un rezultat cu o valoare de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acest a fost condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice necesare pentru stabilirea cu exactitate a îmbibației alcoolice.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
De asemenea, polițiștii din cadrul Secție nr. 10 Poliție Rurală Petrești au depistat, în satul Morteni, un bărbat de 35 de ani, din Ionești, în timp ce ar fi condus un autoturism fără a deține permis de conducere și fiind sub influența alcoolului.
În urma testării cu aparatul etilotest, bărbatul a prezentat o alcoolemie cu o valoare de 1,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News