Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Dâmbovița, în colaborare cu Biroul Siguranță Școlară, au desfășurat o activitate informativ-preventivă în două școli din comuna Crângurile. Scopul acestei acțiuni a fost să le transmită elevilor măsuri de siguranță privind evitarea riscurilor de electrocutare și pericolele asociate cu escaladarea vagoanelor de tren aflate sub tensiune.

În cadrul discuțiilor, polițiștii au subliniat și pericolele provocate de faptele antisociale, cum ar fi aruncarea cu pietre în trenuri, ce pun în pericol atât siguranța călătorilor, cât și a personalului feroviar.
Aceste acțiuni preventive vin în sprijinul educației tinerelor generații și al întăririi conștientizării riscurilor, contribuind astfel la creșterea siguranței în comunitățile locale. Poliția a reamintit, de asemenea, importanța respectării regulilor de conduită în stațiile de cale ferată și zonele adiacente.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News