Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au adus un strop de învățătură și distracție pentru peste 250 de preșcolari de la Grădinița cu program prelungit „Inocența”, printr-o activitate educativ-preventivă menită să le formeze comportamente responsabile. Evenimentul a avut scopul de a le transmite celor mici importanța prevenirii accidentelor rutiere, a violenței în unitățile de învățământ și de a promova relații civilizate și responsabile atât în școli, cât și în viața cotidiană.

Polițiștii au reușit să capteze atenția preșcolarilor prin jocuri interactive și activități educaționale, toate adaptate vârstei lor, iar micuții au avut ocazia să învețe într-un mod plăcut și interactiv cum să fie mai responsabili și mai siguri în viața de zi cu zi.

Această acțiune face parte dintr-o serie de inițiative educativ-preventive care urmăresc să contribuie la formarea unei generații conștiente și pregătite să adopte comportamente civice, respectuoase și sigure în comunitate.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News