Primăria Potlogi, cu sprijinul Consiliului Județean Dâmbovița, organizează, cu ocazia împlinirii a 445 de ani de la prima mențiune documentară a satului, expoziția de fotografie „Potlogi 445 – Satul meu astăzi”. Evenimentul va avea loc pe 8 februarie 2025, la ora 11:00, în cadrul Palatului Brâncovenesc, secție a Complexului Național Muzeal Curtea Domnească Târgoviște.
Expoziția, realizată de fotografa Camelia Stan, originară din Potlogi, va surprinde evoluția satului în ultimele decenii, printr-o selecție de imagini din ultimii zece ani. „Satul meu astăzi” îmbină fotografia de peisaj cu cea documentară, aducând în prim-plan atât prezentul satului, cât și amintirile și tradițiile sale.
Camelia Stan, fizician de profesie și pasionată de fotografie, a dorit ca prin această expoziție să ofere o perspectivă sensibilă asupra istoriei și evoluției satului natal. Vernisajul va marca o adevărată incursiune vizuală în sufletul satului Potlogi, invitând publicul să descopere farmecul și istoria acestuia.
Primăria Potlogi îi invită pe toți iubitorii de artă și istorie să participe la acest eveniment special.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News