Ieri, județul Dâmbovița a fost gazda unei vizite deosebite, în cadrul căreia prim-ministrul Marcel Ciolacu, președintele PSD, și candidatul Alianței „România Înainte” pentru președinția României, Crin Antonescu, s-au întâlnit cu reprezentanții PSD și PNL din județ. Scopul întâlnirii a fost unul clar: consolidarea echilibrului politic și al stabilității guvernării, esențial pentru dezvoltarea județului.

Corneliu Ștefan, președintele PSD Dâmbovița, a subliniat importanța unității politice pentru atingerea obiectivelor comune și pentru finalizarea proiectelor asumate în fața dâmbovițenilor. „Crin Antonescu este singurul care reunește trei partide și care aduce un echilibru în această alianță. Astfel, putem garanta stabilitatea guvernării și vom reuși să îndeplinim proiectele pentru care am muncit atât de mult”, a declarat Corneliu Ștefan.

În județul Dâmbovița, colaborarea interpartinică a demonstrat deja rezultate semnificative, iar liderii locali sunt hotărâți să continue pe acest drum al dezvoltării. „Atunci când lucrăm împreună, indiferent de culoarea politică, lucrurile se mișcă în direcția corectă. Dâmbovița merge înainte, cu proiecte concrete și cu o echipă determinată să facă diferența!” a adăugat Corneliu Ștefan.

Dâmbovița rămâne un exemplu de stabilitate politică și dezvoltare, iar liderii locali sunt încrezători că județul va continua să progreseze, susținut de o guvernare unită și responsabilă.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News