Primarul Daniel Cristian Stan le-a mulțumit ieri, doamnelor care, prin munca lor zilnică, contribuie la menținerea unui oraș curat și plin de viață. Cu ocazia începutului de primăvară, primarul a transmis un mesaj emoționant, subliniind importanța muncii acestora și impactul pozitiv pe care îl au asupra comunității.
Edilul Daniel Cristian Stan le-a oferit flori și mărțișoare.
„Astăzi am avut ocazia să le mulțumesc și să le urez o primăvară frumoasă doamnelor care fac din orașul nostru un loc mai curat și mai plăcut în fiecare zi. Munca lor de zi cu zi este esențială și merită toată aprecierea noastră!” a declarat primarul Daniel Cristian Stan.
Acest gest de apreciere vine ca un semn al respectului față de munca adesea neremarcată, dar extrem de importantă a celor care se dedică întreținerii orașului, fiind un exemplu al unui leadership care recunoaște eforturile cotidiene ale celor care fac diferența în viața comunității.

Primăvara aceasta, pe lângă florile care înfrumusețează orașul, vine și cu un val de recunoaștere și gratitudine pentru toți cei care contribuie la un mediu urban mai curat și mai frumos.
„Aceste doamne fac ca fiecare colț al orașului să fie plin de culoare și ordine, iar acest lucru nu poate trece neobservat. Le mulțumim din suflet pentru tot ce fac!” a încheiat primarul.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News