PROTEST SPONTAN la Direcția Județeană de Statistică Dâmbovița, salariații își exprimă nemulțumirea față de salarizarea discriminatorie îndelungată, motiv pentru care luni, 11.12.2023, pe toată durata normală a zilei de muncă (8:00-16:30), au REFUZAT îndeplinirea sarcinilor de serviciu.
BLOCAREA activității, pentru cel puțin o zi este rezultatul ignorării de către decidenții politici a semnalelor trase de statisticieni în ultimii ani și reprezintă doar un avertisment al salariaților în contextul anului electoral 2024, când, fără aportul INS, alegerile nu pot fi organizate.
” DUPĂ ZECE ZILE DE PROTEST SPONTAN, revendicările noastre nu au fost soluționate.
Astăzi, 11.12.2023, și-au declarat și asumat prin semnătura intenția de a nu-și indeplini sarcinile de serviciu pentru o zi, aproximativ 900 de persoane din cadrul INS aparat central și teritorial, în semn de protest față de nepunerea în aplicare a Memorandumului privind salarizarea în sistemul statistic.
Nu vom mai colecta și furniza date statistice din județul Dâmbovița! Nu vom asigura datele statistice necesare realizării Programului Statistic Național și transmiterii la EUROSTAT!
NEMULȚUMIRILE salariaților DJS Dâmbovița sunt:
– salarizarea discriminatorie îndelungată, având în vedere faptul că salariile nu au fost nici măcar indexate cu rata inflației (a depășit 43% în octombrie 2023, față de ianuarie 2018)
– neaplicarea Legii nr.153/2017 în ceea ce prive te calculul salariului de bază, prin aplicarea salariului minim brut pe țară în vigoare;
– salarizarea discriminatorie față de alte instituții publice de același nivel;
– neaplicarea Memorandumului asumat de Guvernul României în data de 13.07.2022 cu tema „Soluționarea problemelor de salarizare existente la nivelul Direcțiilor Regionale Județene de Statistică”.
REVENDICĂRILE salariaților DJS Dâmbovița sunt:
– Stabilirea salariilor de bază ale funcționarilor publici cu funcții de execuție și conducere, precum și ale personalului contractual din cadrul DJS Dâmbovița la nivelul administrației publice centrale;
– Acordarea majorării salariului de bază cu 15% pentru complexitatea muncii pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul DJS Dâmboviţa;
– Mărirea schemei de personal a DJS Dâmbovița datorită volumului mare de activitate și a gradului de încărcare cu unități de observare pe salariat;
– Exceptarea structurilor subordonate Institutului Național de Statistică de la procesul de desființare/reorganizare/fuzionare sau transfer al activității, conform prevederilor Legii nr.296/2023 privind unele măsuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung.
– Solicităm Guvernului asumarea Memorandumului semnat și aprobat pentru a putea fi pus în aplicare.
Exprimându-ne nemulțumirea față de salarizarea discriminatorie îndelungată, solicităm respect, echitate și plata egală cu munca egală”, a transmis DJS Dâmbovița
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News