Marți, 25 martie 2025, la ora 11:00, Biblioteca Judeţeană „I. H. Rădulescu” din Târgoviște va găzdui cea de-a VII-a ediție a concursului „Respect legea! Respect viața!”, un eveniment dedicat elevilor de liceu și care face parte din proiectul „GÂNDEȘTE! NU JUDECA!”, dedicat prevenirii victimizării tinerilor.
Concursul, organizat de Inspectoratul Județean de Poliţie Dâmboviţa prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, va aduna elevi și cadre didactice de la Colegiul Național „Constantin Carabella” din Târgoviște. Activitatea are ca scop sensibilizarea tinerelor generații cu privire la importanța respectării legii și protejarea vieții, încurajându-i pe tineri să adopte comportamente responsabile și civice.

Evenimentul este realizat în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană Dâmboviţa, Arhiepiscopia Târgoviştei, Asociația „Be You”, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa, Universitatea „Valahia” din Târgovişte – Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative, și Corpul Național al Polițiștilor.
Participanții vor avea ocazia să își demonstreze cunoștințele și să participe la un schimb de idei valoroase despre cum pot contribui la construirea unei societăți mai sigure. Un eveniment cu un impact educativ deosebit, care îi va ajuta pe tineri să înțeleagă mai bine rolul lor în respectarea legii și în protejarea vieții.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News