România a intrat în spațiul aerian și martin Schengen.Asta înseamnă că toți cetățenii care călătoresc din / în țările membre nu vor mai trece prin filtrele de frontieră din aeroport.
Începând de ieri, România a intrat în Spațiul Schengen cu frontierele aeriene și maritime.
Însă, polițiștii de frontieră vor continua să fie prezenți în incinta aeroporturilor și vor efectua acțiuni polițienești punctuale și inopinate pentru a verifica identitatea și situația legală a persoanelor, dar și pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Acțiunile polițienești se vor efectua în baza unei analize de risc sau a unei suspiciuni rezonabile. Într-un astfel de caz, polițistul va putea face demersuri pentru a stabili identitatea persoanei și verificări în bazele de date operative. Polițiștii au în dotare dispozitive mobile de control, pe care este instalată aplicația eDAC, cu care efectuează aceste verificări.
În situația în care suspiciunile nu se confirmă, persoana își poate continua călătoria. Dacă acestea se confirmă, persoanei i se va întrerupe călătoria și se vor aplica măsuri legale.
Condițiile de călătorie pentru cetățenii români minori în spațiul Schengen
Cetățenii români minori, ca și în cazul adulților, nu vor mai efectua controlul de frontieră și vor merge de asemenea direct către poarta de îmbarcare.
Pe lângă un document de călătorie valabil, pentru a ieși din țară, cetățeanul român minor și însoțitorul vor avea nevoie de următoarele documente, în funcție de situație:
Dacă minorul călătorește însoțit doar de un părinte sau de o terță persoană sunt necesare:
-Acordul celuilalt părinte dacă călătorește însoțit doar de unul dintre părinți
-Acordul ambilor părinți când călătorește însoțit de altă persoană decât părinteleD
-Doar documentul de călătorie dacă se deplasează la domiciliu/reședință și face dovada în acest sens
-Doar acordul unuia dintre părinți când se deplasează la studii/concursuri/tratament medical și face dovada scopului declarat al călătoriei.
Dacă minorul are peste 16 ani și călătorește neînsoțit va avea nevoie de:
– Acord din partea ambilor părinți
– Doar document de călătorie dacă face dovada domiciliului/reședinței în țara în care călătorește
Pentru a verifica dacă cetățenii români minori și însoțitorii acestora sunt în posesia documentelor amintite, polițiștii de frontieră pot efectua verificări punctuale în incinta aeroportului. Dacă se constată că aceștia nu sunt în posesia lor, nu li se va permite ieșirea din țară.
Pentru deplasările către state non-Schengen, atât pentru adulți cât și pentru minorii români, condițiile de călătorie rămân neschimbate, iar verificarea documentelor se va face la filtrele de control ale Poliției de Frontieră.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News