
Polenul este preferatul harnicelor albine, însă are multe proprietăţi curative pentru organismul nostru.
Mierea este cel mai popular produs apicol, un înlocuitor sănătos al zahărului. Însă nu este singura materie primă din stup care ne ajută să ne menţinem mai sănătoşi. Polenul este o altă sursă naturală cu multiple beneficii. Cine nu a descoperit până acum cât de mult ajută consumul de polen crud, nu strică să afle mai multe despre cum se formează, la ce ajută în mod exact şi cum trebuie depozitat pentru a nu pierde nimic din ce ne poate oferi natura.
Cum se obţine polenul crud ?
La fel ca şi mierea, acesta este obţinut de către albine care, în primă fază, colectează polenul din flori şi plante. În procesul lor meticulos de fabricaţie, albinele adaugă nectar, miere şi ceară. Apicultorii pricepuţi recoltează polenul şi îl depozitează la temperaturi scăzute, în congelator, pentru a nu altera ce natura a creat cu atâta măiestrie. Gustul plăcut şi aroma parfumată face ca acest aliment natural să fie de nerefuzat, dar motivul pentru care este bine să-l integrăm în dietă trece de simpla încântare a papilelor gustative.
De ce este bine să consumăm acest produs ?
Polenul numără sortimente diverse, dar printre cele mai populare este polen crud poliflor. Întocmai ca şi mierea polifloră, diversitatea plantelor din care a fost cules îl face un adevărat izvor de sănătate. Bogat în vitamine, minerale şi enzime, polenul este un aliat de nădejde al sistemului imunitar şi un bun energizant pentru organism. Pe cine supără colonul sau are probleme cu tranzitul intestinal, ar trebui să ia în considerare consumul de polen crud. Şi cei care au ficatul afectat sau pentru susţinerea funcţiei cardiace pot consuma polenul poliflor.
Modalităţi de păstrate pentru menţinerea proprietăţilor
În primul rând, polen crud proaspat este diferit şi mult mai bun comparativ cu cel uscat. Produsul complet natural se păstrează la congelator, altfel acesta va rezista doar aproximativ o săptămână. Polenul este potrivit pentru consum atât pentru adulţi, cât şi pentru copii, mai ales în perioadele solicitante. Persoanele care se ştiu sensibile la polen sau la alte produse apicole, este bine să consume noul aliment cu prudenţă.