Comuna Malu cu Flori se pregătește să celebreze o tradiție străveche în ajunul Sfântului Dumitru, pe 25 octombrie, prin organizarea evenimentului „Focul lui Sumedru”. Evenimentul va aduce împreună comunitatea și va oferi o seară plină de muzică și dans, promovând astfel cultura și obiceiurile locale.

Evenimentul va debuta la ora 17:00, la Căminul Cultural din localitate, unde spectatorii vor avea ocazia să admire un program artistic diversificat, susținut de ansambluri folclorice renumite. Ansamblul „Florile Malului”, „Mugurași de la Chindie”, „Florile Chindiei” și „Cununa Brăneștiului” vor încânta publicul cu dansuri și melodii tradiționale, toate coordonate de talentatul coregraf Florinel Constantin Gângă.

Printre momentele deosebite ale serii se numără și recitalurile micuțelor artiste din comună: Sara Dincă, Victoria Dincă, Anyssia Joițaru și Alessia Aurel, care promit să aducă un strop de magie și prospețime evenimentului. Invitată specială va fi cunoscuta artistă Eliza Georgescu, care va contribui la atmosfera festivă.

Un moment deosebit va fi aprinderea focului, programată pentru ora 19:00, simbolizând atât tradiția locală, cât și un prilej de adunare a comunității. Organizatorii, Primăria și Consiliul Local Malu cu Flori, împreună cu Școala Gimnazială Malu cu Flori, invită toți doritorii să participe la această sărbătoare a culturii și tradiției.
Focul lui Sumedru sau Focul de Sâmedru
Focul lui Sumedru sau Focul de Sâmedru este o tradiție românească, veche de două mii de ani. În noaptea de 25 spre 26 octombrie, dinaintea sărbătorii Sfântului Dimitrie (Dumitru), apărătorul păstorilor, se aprind focuri și tinerii se adună în jurul acestora.
Tradiția care se mai poarta și în zilele noastre, o tradiție frumoasă presărată cu iubire și încredere că Sfântul Dumitru ne înconjoară de spirit și binecuvântarea lui.
Se spune că alungă boli, alungă gândurile rele, aduce belșug dar bineînțeles dacă crezi in Sfântul Dumitru și în tradiția focului.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News