Guvernul a aprobat, în ședința de ieri, un act normativ prin care unitățile administrativ-teritoriale pot solicita, în cursul anului 2023, contractarea de împrumuturi, în condiții favorabile, de la Trezoreria Statului, în limita sumei de 1 miliard de lei, pentru asigurarea cofinanțării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană, inclusiv pentru finanțarea cheltuielilor neeligibile asociate proiectelor.
Modalitatea de acordare a împrumuturilor, prevăzută în proiect, soluționează unele probleme urgente ale autorităților administrației publice locale, ținând cont de faptul că, în prezent, sunt în implementare proiecte cu finanțare din fonduri europene nerambursabile care trebuie finalizate până la 31 decembrie 2023. Dorim să sprijinim unitățile administrativ-teritoriale, care au înregistrat dificultăți în continuarea acestor proiecte, ca urmare a lipsei de resurse financiare în bugetele locale. Finalizarea proiectelor va avea ca efect creșterea calității serviciilor publice pentru cetățeni. Unitățile administrativ-teritoriale care nu ar putea finaliza proiectele ar fi obligate să restituie sumele alocate, ceea ce ar putea duce inclusiv la intrarea în insolvență – a arătat ministrul Cseke Attila.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News