Browsing: Ieri
Ieri, la palatul Victoria, la invitaţia Institutului Naţional de Administraţie, a avut loc evenimentul care a inclus, pe lângă prezentarea…
Ieri, lucrătorii poştali au fost în grevă de avertisment timp de două ore, iar pentru zilele următoare se anunță grevă…
Ieri, 20 martie, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, în cadrul Proiectului de prevenire a victimizării…
Ieri, membrii Comisiei pentru Politică Externă a Parlamentului Republicii Irak, conduși de doamna Delan Ghafour Salih, au fost oaspeții Consiliului…
La sediul CJ Dâmbovița, ieri, s-au semnat 31 de contracte în valoare de aproximativ 10 milioane de euro, ce vizează…
Ieri, 6 martie, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, alături de pompierii din cadrul Inspectoratului pentru…
“Săptămâna Protecției Civile” a continuat, ieri, cu acțiuni de informare preventivă la Școala Gimnazială „Smaranda Ghiorghiu” din Târgoviște și la…
Ieri, în jurul prânzului, s-a dat alerta la 112, se solicita intervenția de urgență a echipajelor de prim ajutor în…
S-a votat, ieri , în Camera Deputaților, un proiect de lege privind declararea anului 2025 drept „Anul Centenar al Patriarhiei…
Ieri, 31 ianuarie a.c, la primele ore ale dimineții, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică și efective de la…