Un tânăr de 22 de ani,care deținea substanțe interzise, a fost depistat de jandarmii dâmboviţeni pe un drum județean din apropierea municipiului Târgoviște, în zona Mănăstirii Dealu.
Jandarmii aflați în patrulare au observant, în jurul orei 21:00, două persoane lângă un autoturism staționat în afara părții carosabile a drumului județean 718 A.
Având în vedere comportamentul suspect al acestora, jandarmii i-au interpelat, iar în urma verificărilor au depistat asupra unuia, în vârstă de 22 ani, o cutie cu foițe pentru rulat tutun, un grinder, o țigaretă cu miros înțepător, precum și materie vegetală împachetată în folie de aluminiu, susceptibile de a fi substanțe interzise.
Bărbatul a recunoscut că produsele găsite asupra sa îi aparțin, iar substanțele interzise le folosea pentru consumul propriu.
Acestuia i-au fost întocmite actele de sesizare pentru deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept.
Cazul a fost predat unui procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. Dâmbovița pentru continuarea cercetărilor.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News