Ieri după-amiază, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în zona pădurii din Dragodana.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au constatat că s-a produs o coliziune între un ansamblu de vehicule rutier (tir) și un autoturism.

Detașamentul de Pompieri Găești a intervenit cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD, Detașamentul de Pompieri Târgoviște a acționat cu o autospecială de descarcerare, iar Serviciul de Ambulanță Județean Dâmbovița cu un echipaj.

La fața locului echipajele de intervenție au identificat o victimă inconștientă, șoferul autoturismului.
Din nefericire persoana nu a răspuns manevrelor de resuscitare, astfel echipajul medical a declarat decesul acesteia.
Concomitent au fost asigurate și măsurile de prevenire și stingere a incendiilor.
Traficul pe drumul național 72 a fost blocat.
Polițiștii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News