În urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Târgoviște, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, față de un bărbat, în vârstă de 57 de ani, din Teiș, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
Cel în cauză este bănuit că, în după-amiaza zilei de 21 noiembrie, în timp ce s-ar fi aflat la o societate comercială din localitatea Teiș, ar fi încălcat ordinul de protecție emis de Judecătoria Târgoviște, respectiv s-ar fi apropiat la mai puțin de 50 de metri de tatăl acestuia, un bărbat de 82 de ani și, pe fondul consumului de alcool, l-ar fi amenințat cu acte de violență.
Bănuitul este cercetat de polițiști, sub coordonarea procurorului de caz, pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare și încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile prevăzute și dispuse prin ordinul de protecție, conform prevederilor art. 47 din Legea nr. 217/2003.
Pe 22 noiembrie, bărbatul a fost prezentat magistraților, pe numele acestuia fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News