A fost lansat programul național „Rangerii juniori”, destinat elevilor cu vârste între 8 și 18 ani. Cu un buget de 10 milioane de lei, inițiativa oferă tinerilor oportunitatea de a învăța despre conservarea naturii în 22 de arii protejate din țară. Începând de luni, 26 august, elevii se pot înscrie în program, unde vor participa la activități recreative desfășurate în aer liber și vor înțelege importanța protejării mediului înconjurător.

„Finanțăm activități în parcurile naționale, finanțăm cazarea copiilor, servicii de catering și activități în sine, iar în măsura în care programul se va dovedi unul de succes, în anii viitori ne propunem să fim și mai ambițioși, să alocăm un buget și mai mare și până la urmă să reușim și în România, replicând modelul din alte țări, ca această activitate, de ranger junior, să fie cât mai des întâlnită în rândul tinerilor”, Mircea Fechet, ministrul Mediului.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News