Muzeul de Istorie din Târgoviște va fi locul unde primăvara va veni mai devreme, printr-un eveniment special dedicat bucuriei de a dărui și solidarității. Pe 27 februarie 2025, începând cu ora 11:00, Consiliul Județean Dâmbovița, în colaborare cu Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște și școlile partenere, invită toți târgoviștenii să participe la activitatea „Vestitorii Primăverii”.
Evenimentul va cuprinde două momente importante: un program artistic susținut de elevii Grupului „Art Canto Morena”, coordonați de profesoara Dana Căline, și o expoziție de mărțișoare realizate de elevii Școlii Gimnaziale Buciumeni, Clubului Copiilor Moreni și Școlii Speciale Târgoviște. Mărțișoarele vor fi expuse și disponibile pentru vânzare, iar banii obținuți vor fi direcționați către Școala Specială Târgoviște.
Această inițiativă are scopul de a sensibiliza cetățenii și de a încuraja bucuria de a trăi și solidaritatea prin simbolul mărțișorului, dar și de a sprijini educația copiilor cu nevoi speciale. Vizitatorii vor putea cumpăra mărțișoare pentru a le oferi celor dragi, în spiritul sărbătorii lunii martie.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News